Un incendiu de amploare a izbucnit miercuri după-amiază în orașul Băicoi, care a cuprins două locuințe. După lichidare, pompierii au stabilit cauza producerii.
Reamintim că miercuri după-amiază flăcările au cuprins inițial o casă de pe strada Republicii din Băicoi. Ulterior, incendiul s-a extins la o a doua locuință, care este lipită de prima.
Incendiul a fost unul de amploare, iar pompierii au intervenit cu cinci autospeciale de stingere, un echipaj SMURD, în total acționând 15 cadre.
Flăcările au cuprins o suprafață de aproximativ 400 mp. Din fericire, nu au fost victime.
Femeia care a vrut să dea foc în sediul Primăriei Ploiești a fost reținută de polițiști
”Pompierii au stabilit că incendiul a pornit, cel mai probabil, din cauza exploatării defectuoase a unei butelii care alimenta un cazan pentru țuică.”, a transmis ISU Prahova.
Totodată, pompierii au reamintit lista de lucruri interzise în cazul utilizării buteliilor de gaze lichefiate:
- Utilizarea furtunurilor de racord în stare defectă, cu porozităţi, îndoituri bruşte, fisurate sau lărgite la capete, fără regulatoare de presiune, fără coliere de strângere, ori fără garnituri de etanşare sau cu garnituri deteriorate;
- Racordarea aparatelor şi mijloacelor de încălzire direct, fără reductor de presiune;
- Amplasarea buteliilor în apropierea surselor de căldură, de radiaţii termice intense, ori sub acțiunea directă a razelor solare. Butelia nu se va depozita sau utiliza când temperatura depășește 40oC;
- Utilizarea buteliilor cu gaze lichefiate în subsolul clădirilor. Deoarece gazul petrolier lichefiat (G.P.L.) este aproximativ de două ori mai greu ca aerul, buteliile pot fi utilizate numai în încăperi situate la parter sau etaje.
- Transportarea, manipularea sau folosirea buteliilor în altă poziţie decât cea verticală, răsturnarea, lovirea lor etc.;
- Folosirea în stare defectă a buteliilor şi instalaţiilor aferente (furtun, reductor de presiune);
- Trecerea furtunului prin spatele cuptorului mașinii de gătit;
- Transvazarea gazului din butelie în orice alte recipiente sau folosirea de butelii improvizate;
- Suprapunerea garniturii noi peste cea veche;
- Încălzirea buteliilor cu apă caldă, cu abur sau cu flacără, pentru mărirea presiunii gazului din butelii, întrucât aceasta ar putea provoca explozia buteliilor;
- Efectuarea verificării etanșeității buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului cu flacără. Verificarea se va face numai cu emulsie de apă cu săpun.