Cinci victime, inclusiv un copil de 4 ani, după un accident produs pe DN 1

Trei mașini în care se aflau șase persoane, inclusiv un copil, au fost implicate marți, în jurul prânzului, într-un accident pe DN 1, în zona localității prahovene Odăile (com. Puchenii Mari). La fața locului au intervenit echipaje ale Serviciului de Ambulanță, iar din partea ISU  au fost trimiși pompieri, o autospecială de transport personal și victime multiple și un echipaj de prim ajutor.

În total, cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma impactului. Una dintre victime este un copil de numai patru ani.

Din primele cercetări, Poliția a stabilit că șoferul unui autoturism care se deplasa dinspre Odăile a pătruns pe DN 1, cu intenția de a efectua manevra de viraj stânga către Ploiești, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar. În urma impactului, autoturismul din urmă a fost proiectat pe celălalt sens de mers, unde s-a izbit de o autoutilitară.

Conducătorii auto aflați la volanul mașinilor implicate au fost testați de polițiști, rezultând că niciunul dintre ei nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În zonă se circulă dirijat pe banda nr. 1 a sensului de mers Ploiești-București, alternativ, pentru a permite cercetarea la fața locului.

Sursa foto: IJP Prahova

Image
Image
Image
Image
Image