CORONAVIRUS | 15 cazuri noi şi un deces raportate oficial în Prahova în ultimele 24 de ore

CORONAVIRUS | 15 cazuri noi şi un deces raportate oficial în Prahova în ultimele 24 de ore

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova 359 de persoane au fost confirmate cu noul coronavirus, dintre care nouă au decedat, iar 108 pacienţi au fost declarați vindecați și externați, arată un comunicat de presă transmis sâmbătă după prânz de Prefectura Prahova. Bilanţul consemnează o creştere cu 15 a numărului de cazuri din judeţ, într-un moment în care în Prahova au fost semnalate mai multe focare de COVID-19. A existat o creştere şi în privinţa numărului de decese.

În secțiile de Terapie Intensivă din județ, destinate îngrijirii bolnavilor infectați cu virusul SARS-CoV-2, sunt internați nouă pacienți, de asemenea un număr aflat în creştere faţă de săptămânile trecute, când vorbeam despre doi-trei, maxim patru-cinci pacienţi intubaţi la ATI.

La nivelul județului Prahova, în data de 27 iunie 2020, sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) 1407 de persoane aflate în izolare la domiciliu. În ultimele 24 de ore au ieșit de sub această măsură 585 de persoane și au intrat alte 165. În carantină instituționalizată se mai află 20 de cetățeni.

Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța publică și alte misiuni impuse de contextul actual.
Astfel, pe parcursul zilei de 26 iunie 2020, în cadrul acțiunilor punctuale, au fost verificate 28 de societăți comerciale. Au fost legitimate 358 de persoane și oprite în trafic 229 de autoturisme. De asemenea, au fost efectuate verificări la 1832 de persoane dintre cele care se aflau în izolare la domiciliu.

În urma acestor demersuri, au fost aplicate 78 de sancțiuni, în valoare de 25.560 lei.

Image
Image
Image