Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități specifice pentru prevenirea și combaterea conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, au oprit, pentru control, la data de 8 octombrie 2025, în jurul orei 07:30, un autoturism care se deplasa pe Drumul Județean 102, în afara localității Găgeni.
La volanul autoturismului se afla un bărbat care, întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost testat și cu aparatul DrugTest, pentru acest test rezultatul fiind negativ.
Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Un șofer beat a acroșat o femeie aflată pe carosabil
Foto ilustrativ, https://www.glsa.ro/