DIICOT: Cetățean turc arestat, la Ploiești, în legătură cu amplele percheziții derulate de procurori în noiembrie, într-un dosar de contrabandă cu arme

diicot cetățean turc reținut contrabandă cu arme
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un cetățean turc a fost reținut zilele acestea, de procurorii DIICOT Ploiești, în legătură cu un dosar de contrabandă cu arme.

Inculpatul este un turc, de 37 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor şi munițiilor, în formă continuată și contrabandă calificată.

„Din cercetările efectuate a rezultat că, în luna octombrie 2024 inculpatul, a aderat la gruparea de criminalitate organizată, având ca sarcină intermedierea unor relații între liderul grupului și anumiți membri, precum și  coordonarea inculpaților implicați în  introducerea ilegală în România de arme și muniții, procurate și deținute fără drept, ascunse în autovehicule destinate transportului de bunuri de consum.

De asemenea, inculpatul a acordat sprijin unui coinculpat (arestat preventiv în cauză), care a introdus ilegal arme și muniții pe teritoriul României,  fiind prins în flagrant  în noaptea de 25/26 decembrie 2024, având asupra sa doua arme letale scurte și două amortizoare de sunet aferente acestora”, au detaliat procurorii ploieșteni.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus arestarea preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreuna cu polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Inspectoratul de Politie Județean Buzău și ai  Direcției Arme, Explozivi si Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.                            

 

Image