Un nou incident înregistrat la Poliția Municipiului Ploiești a dus la distrugerea unor documente. Este al doilea caz înregistrat în două săptămâni.
„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești s-au sesizat la data 1 februarie a.c., cu privire la faptul că mai multe documente ar fi fost inundate, ca urmare a unei defecțiuni la un robinet.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă faptă prevăzută și pedepsită de art. 255 din Codul penal.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești”, a informat IJP Prahova.
Incidentul ar fi avut loc la nivelul unui birou al Poliției Ploiești.
O altă anchetă este în derulare în urma unui incident petrecut la jumătatea lunii trecute și soldat de asemenea cu distrugerea unor documente, se pare fără respectarea procedurilor specifice.
PRAHOVA. Anchetă la Poliție, după ce mai multe documente din arhivă ar fi fost distruse de persoane neautorizate


