Un agent din cadrul Postului comunal Tomșani care desfășura, zilele trecute, activități pe raza localității, a observat un autovehicul în care se aflau două persoane care au abordat o persoană în vârstă, pe stradă. Bătrânul le-a oferit acestora o bancnotă de 100 de lei.
Polițistul a legitimat persoanele care se aflau în autoturism – doi tineri de 22 de ani, precum și persoana de lângă mașină – un bărbat de 67 de ani din comună. Fiind întrebat despre motivul pentru care a înmânat celor două persoane bancnota, acesta din urmă a precizat că a cumpărat de la ei un inel din aur contra respectivei bancnote.
Existând indicii că ar fi fost săvârșită infracțiunea de înșelăciune, polițistul i-a condus pe cei trei la sediul postului, pentru verificări.
În urma cercetărilor, a rezultat că, în timp ce se deplasa către un magazin, lângă persoana vătămată a oprit un autoturism, iar unul din cei doi ocupanți i-ar fi propus să îi vândă un inel din aur, în schimbul unei sume de bani, întrucât sunt cetățeni turci și nu mai au bani pentru a ajunge la destinație. S-au înțeles astfel să-i cumpere inelul contra sumei de 100 lei.
IJP Prahova a anunțat că, întrucât există indicii temeinice pentru faptul că inelul achiziționat nu este dintr-un metal prețios, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Partea vătămată, văzându-se cu prejudiciul recuperat, își rezervă dreptul de a depune plângere pentru acest fapt.
Foto cu caracter ilustrativ (sursa: stiridecluj.ro)