Un tânăr de 24 de ani, din Prahova, este cercetat penal fiindcă a plecat dintr-o benzinărie din Câmpina fără să plătească pentru carburantul cu care a alimentat mașina.
„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina, în urma investigațiilor și verificărilor efectuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, au identificat persoana bănuită ca fiind vorba de un tânăr de 24 de ani.
În fapt la data de 20 ianuarie a.c., polițiștii au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi alimentat cu carburant un autoturism, dintr-o stație peco din municipiul Câmpina, după care a plecat și nu a achitat contravaloarea produsului.
Tânărul din comuna Filipeștii de Târg a fost condus la unitatea de poliție, unde a recunoscut fapta comisă”, au menționat reprezentanții IJP Prahova.
Prejudiciul, de aproximativ 200 de lei, a fost recuperat în totalitate, potrivit sursei citate.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto cu caracter ilustrativ (ziaruldeiasi.ro)