Dosar penal în cazul unei persoane din Gornet care ar fi plecat la mare, din carantină

Dosar penal în cazul unei persoane din Gornet care ar fi plecat la mare, din carantină

IJP Prahova a anunțat că, încă de duminică, polițiștii fac cercetări în cazul unei persoane care, pe 25 iulie, ar fi plecat din Gornet, localitate aflată în carantină, deplasându-se pe litoral.

"La data de 26 iulie a.c, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bălțești s-au autosesizat, cu privire la faptul că o persoană din satul Gornet, localitate ce se află în carantină zonală, s-ar fi deplasat la data de 25 iulie în stațiunea Costinești și ar încălcat măsura impusă pentru prevenirea răspândiri virusului SARS-COV-2.

Polițiștii efectuează verificări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor", au precizat reprezentanții IJP Prahova.

Jurnalist.ro a dezvăluit că fiul viceprimarului din Gornet este cel care a plecat din localitate, după instituirea carantinei zonale, pentru a petrece cu prietenii, pe litoral.

 

Sursa foto: Prefectura Prahova

 

Image
Image
Image
Image
Image