Un ploieștean s-a ales cu dosar penal, acum două zile, pentru că a fost prins la volan fără permis. Nimic neobișnuit până aici, numai că șoferul avea nu unul, ci două acte valabile. Însă niciunul dintre documente nu-i dădea dreptul să conducă, în România, autovehiculul la volanul căruia se afla.
"La solicitarea polițiștilor a documentelor prevăzute de lege, acesta a prezentat un permis de conducere provizoriu eliberat de autoritățile din Marea Britanie, care nu îi dă dreptul de a conduce pe teritoriul altei țări. În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că tânărul deține permis de conducere eliberat de autoritățile române, dar nu și pentru categoria de vehicul pe care o conducea la momentul opririi", au explicat reprezentanții IJP Prahova.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice, pentru care legea prevede obligativitatea deținerii unui permis de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul.
Foto cu caracter ilustrativ