Polițiștii din Apostolache anchetează un tânăr depistat conducând o mașină, deși nu avea permis de conducere, și pe cel care i-a încredințat autovehiculul.
“La data de 25 decembrie a.c., în jurul orei 15:00, în timp ce efectuau activități pe linie de poliție rutieră, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Apostolache au oprit pentru control, pe DC Udrești, pe raza comunei Apostolache, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Apostolache.
Cu ocazia solicitării documentelor personale și ale autoturismului, tânărul a declarat că nu deține permis de conducere, totodată autoturismul nefiind asigurat, motiv pentru care s-a luat măsura sancționării contravenționale conform Legii nr.132/2017”, au detaliat reprezentanții IJP Prahova.
Autoturismul i-ar fi fost împrumutat tânărului de o persoană care știa că acesta nu are voie să conducă
Chiar cel aflat la volan le-ar fi relatat polițiștilor că autoturismul i-a fost încredințat de către o persoană care cunoștea faptul că el nu deține permis de conducere, aspecte confirmate în urma verificărilor efectuate.
Potrivit IJP Prahova, în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis de conducere și încredințarea unui autovehicul unei persoane care nu deține permis de conducere.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto cu caracter ilustrativ