Vineri 28 martie a.c., în jurul orei 02.15, polițiștii rutieri ploieșteni care la ora aceea desfășurau activități pe linie rutieră în municipiu, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe strada Ștrandului. Conducătorul autoturismului nu a oprit la semnal.
Potrivit IPJ Prahova, polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, cu semnalele luminoase și acustice în funcțiune. La scurt timp, conducătorul auto a oprit autovehiculul și l-a părăsit.
Ulterior, șoferul fugar a fost depistat în zonă: un bărbat de 29 de ani, din orașul Vălenii de Munte, care emana halenă alcoolică.
La testarea cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost, ulterior, condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt în cadrul unui dosar penal.
VIDEO 🎦 Șoferii care și-au dat în petic, în weekend, într-o parcare din Ploiești, nu pot fi sancționați. Șase persoane audiate
Foto ilustrativ, replicahd.ro