Tribunalul Prahova a judecat, până la urmă, după mai multe amânări în decurs de câteva zile, contestația depusă de funcționara Primăriei Gura Vadului, arestată preventiv în dosarul „Ferma Dacilor”.
Judecătoria Ploiești aprobase solicitarea procurorilor, ca femeia să fie plasată în arest preventiv, hotărâre pe care aceasta a contestat-o. Pe parcursul săptămânii trecute, cauza a trecut prin mai multe amânări, după ce mai mulți judecători au formulat, pe rând, cerere de abținere sau recuzare.
Vineri după-amiază, instanța a decis că „admite contestația formulată de contestatoarea-inculpată A. L. L., în prezent arestată în CRAP-IPJ Prahova, împotriva încheierii nr. 7 din data de 19.01.2024 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. 981/281/2024. Desființează încheierea contestată și în rejudecare: Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova în dosarul nr. 1295/287/P/2023/d.1. În baza art. 204 alin.11 C.proc.pen. raportat la art.227 alin.2 C.proc.pen. raportat la art. 202 alin.1, 3 şi 4 lit.b C.proc.pen. cu referire la art. 211 C.proc.pen., dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpata A. L. L., pe o perioada de 60 de zile cu începere de la data prezentei hotărâri”.
DOSARUL FERMA DACILOR: Procurorii cer prelungirea arestului în cazul administatorilor complexului de la Tohani
Pe durata valabilității măsurii, funcționara nu are voie să părăsească țara și are voie să ia legătura cu martorii și ceilalți inculpați.
Hotărârea definitivă, iar Tribunalul a dispus eliberarea de înddată a inculpatei, din Arestul IJP Prahova.