DOSARUL WHITE TOWER. Judecătorii au respins cererea de arestare preventivă a celor trei persoane reținute joi seară. Directorul adjunct de la Urbanism și un consilier, în arest la domiciliu

dosarul white tower director urbanism
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Judecătoria Ploiești a respins solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, de arestare preventivă față de trei persoane reținute acum două zile, în dosarul „White Tower”. Instanța a dispus totuși măsuri preventive față de acestea, printre ele numărându-se directorul adjunct de la Urbanism și un consilier din cadrul direcției Primăriei Ploiești.

Directorul adjunct al Direcției de Urbanism din cadrul Primăriei Ploiești, Rita Neagu, a fost plasat în arest la domiciliu, aceeași măsură fiind luată și față de un consilier din cadrul aceleiași direcții, Lucian Bălescu. În ambele cazuri, măsura este valabillă 30 de zile, până pe 9 martie, inclusiv, dar hotărârea de vineri seară a judecătorilor nu este definitivă și, potrivit informațiilor de pe portalul instanțelor, a fost deja contestată.

O a treia persoană reținută joi seară, din echipa dezvoltatorului imobiliar vizat de anchetă, a fost plasată sub control judiciar, pentru 60 de zile, măsură care anterior fusese luată de procurori față de alți doi bănuiți, în urma perchezițiilor derulate joi.

Procurorii explicau la acel moment, într-un comunicat de presă, că pentru intabularea unui imobil, „mai multi funcționari publici din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul urbanismului și cadastrului au întocmit în fals o serie de documente care atestau recepția lucrărilor de construcție, pe care dezvoltatorul imobiliar le-a folosit la înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară”.

Dosarul White Tower face referire la o fraudă imobiliară cu un prejudiciu de peste 1 milion de euro, în speță fiind implicați notari, avocați, dar și mai mulți funcționari. Trei persoane sunt în arest preventiv în această cauză, alte patru în arest la domiciliu, iar mai mulți dintre cei anchetați se află sub control judiciar.

 

Image