Două tinere au solicitat ajutorul jandarmilor printr-un apel 112. Cele două au plecat pe jos din Poiana Brașov cu intenția de a ajunge la Pietrele lui Solomon, s-au rătăcit și drumul nu le era cunoscut. Se întunecase și tinerele s-au speriat astfel au cerut ajutor specializat.
Jandarmii de la Postul Montan Poiana Brașov s-au deplasat în zona de unde a fost efectuat apelul și le-au găsit pe tinere tefere, fără probleme medicale, dar foarte panicate. Din spusele acestora indicațiile incorecte ale unei aplicații le-au adus în situația de a nu mai puteau ajunge la destinație.
Cele două tinere au fost aduse în siguranță în stațiune de unde și-au continuat drumul spre oraș, de acestă dată cu mijloacele de transport în comun.
Efectivele inspectoratului rămân dispuse în teren, pregătite în orice clipă să intervină în sprijinul cetățenilor.
Record nedorit al salvamontiştilor români: 160 de persoane salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore