Fostul ministru Elena Udrea a primit o condamnare de opt ani de închisoare cu executare, în dosarul penal privind finanţarea campaniei electorale din 2009. În acelaşi dosar a fost condamnată şi Ioana Băsescu, fata fostului preşedinte al României. Sentinţa nu este definitivă.
Curtea de Apel Bucureşti anunţă marţi sentinţele în dosarul finanțării ilegale a campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2009, informează Pro TV. Elena Udrea a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită și 6 ani cu executare pentru spălare de bani. Udrea va rămâne cu pedeapsa de 6 ani, plus un spor de încă 2 ani, adică 8 ani de închisoare în total. Decizia Curții de Apel București nu este însă definitivă.
La rândul său, Ioana Băsescu a fost condamnată la 5 ani de închisoare, mai anunţă sursa citată.
În acelaşi dosar, Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, a fost achitat, potrivit News.ro.
(Foto: Arhiva Telegrama, Elena Udrea la DNA Ploieşti în 2016)