Explozie la o locuință din Boldești-Scăeni. Doi tineri au ajuns la spital

Doi tineri, de 18, respectiv 21 de ani, au ajuns la spital, în noaptea de joi spre vineri, în urma unei explozii neurmate de incendiu care s-a produs într-o locuință din localitatea prahoveană Boldești-Scăeni.

ISU Prahova a trimis, la fața locului, o autospecială de pompieri și trei ambulanțe. Victimele au fost găsite cu arsuri de gr. I și II  la nivelul membrului superior drept, dar și cu traumatism facial și cranio-cerebral, fiind asistate la locul evenimentului, iar ulterior transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a SJU Ploiești.

După executarea recunoașterii, pompierii au stabilit că structura de rezistență a locuinței nu a fost afectată de explozia care s-ar fi produs, se pare, în urma unei acumulări de gaze la soba aflată într-un dormitor.

Sursa foto: ISU Prahova

 

 

 

Image
Image
Image
Image