Fata ucisă de urs în Bucegi, pe Jepii Mici, era din Iași și locuia în București

atac urs jepii mici
Sursa foto: captură video antena3.ro
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Trupul tinerei care a fost ucisă, marţi, de un urs pe traseul turistic Jepii Mici din Bucegi a fost recuperat de salvatori, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Martor la scenele de groază a fost un tânăr care se afla cu ea în drumeție și care a și sunat la 112, pentru a anunța cele întâmplate.

Fata ucisă avea doar 19 ani. Era originară din Iași, dar locuia în București. Președintele Salvamont România, Sabin Cornoriu, a povestit cum s-a petrecut tragedia, dar și cât de dificilă a fost misiunea de recuperare a trupului neînsuflețit al victimei, din cauza zonei în care aceasta a fost târâtă, precum și din cauza animalului care a rămas în apropiere și care, până la urmă, a fost împușcat.

„Din informațiile pe care le avem, ursul a atacat-o pe tânără pe potecă, a tras-o în vegetația de lângă potecă și undeva în această vegetație a scăpat-o într-o prăpastie și a căzut acolo. Ursul a coborât după ea, iar persoana care a rămas în potecă și a văzut tot ce s-a întâmplat a sunat la 112 și de aici s-a declanșat acțiunea de recuperare sau de salvare.

Cei de la jandarmi au venit și au recuperat persoana care a rămas în potecă, iar colegii mei au coborât jos în prăpastie, unde din păcate, leziunile pe care le avea victima erau incompatibile cu viața.

S-a încercat extragerea trupului cu elicopterul, dar valea era foarte îngustă, nu s-a putut face trolierea, iar colegii mei, au fost 12 salvamontiști, au fost acolo și au început coborârea terestră, coborâre care s-a terminat în urmă cu câteva minute”, a declarat acesta aseară, la Antena 3 CNN.

Cornoiu a precizat că salvatorii nu ar fi fost atacați de animal, însă ursul a rămas în permanență în zonă, „probabil a considerat că este prada lui sau trofeului și a încercat să-l recupereze”.

Prezența urșilor este deja un lucru obișnuit în zonele locuite, iar autoritățile lansează constant avertismente pentru populație, să nu se apropie de animale în cazul în care văd un exemplar. Tragedia de marți a fost, însă, rezultatul unui atac nu tocmai specific, pe care nici oamenii muntelui nu și-l explică la acest moment.

„Probabil specialiști în domeniu pot să ne spună ce se întâmplă cu animalele, de au un asemenea comportament. Ursul poate fi turbat, se poate îmbolnăvi de această boală și poate să acționeze neprevăzut. Poate din cauza căldurii.

Nu cred că el a fost surprins în potecă de de victimă și luat pe neașteptate, pentru că ei au niște simțuri foarte bune și cu siguranță simțeau persoana de la distanță. Deci nu avem foarte multe informații, dar probabil cineva va va studia ce s-a întâmplat sau care e comportamentul animalelor în această perioadă și va identifica ce s-a întâmplat. 

Este regretabil, e un traseu circulat de turiști, este păcat că animalele s-au învățat, vin în preajma lui, dar sperăm că se vor lua măsurile necesare și turismul montan se va putea desfășura în siguranță.”, a mai declarat șeful Salvamont România, pentru sursa citată.

 

 

Image