PLOIEȘTI. Intervenție de urgență în Bariera București. O femeie a fost găsită zăcând inconștientă pe o bancă

femeie inconștientă intervenție jandarmi bariera bucurești

O patrulă de la Gruparea Mobilă, aflată marți dimineață în zona Bariera București, a găsit-o pe femeie zăcând în frig, pe o bancă. Jandarmii au chemat imediat echipajele de urgență, când și-au dat seama că aceasta prezintă semne vitale, dar este inconștientă.

O femeie, în vârstă de 67 de ani, din comuna Șirna, a fost găsită de jandarmi în stare de inconștiență, astăzi, în jurul orei 11:00, pe o bancă de pe Bulevardul București, din Ploiești.

Echipajul din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Matei Basarab“ Ploiești se afla în misiune de patrulare zona de sud a municipiului.

Colegii noștri au intervenit imediat, verificând semnele vitale ale femeii. Au constatat că aceasta le prezenta, însă era inconștientă. Au sunat la 112 pentru solicitarea unui echipaj medical”, au menționat reprezentanții Grupării Mobile Ploiești.

Până la sosirea echipajului de urgență, femeia nu și-a revenit. Aceasta a fost preluată și transportată la o unitate medicală, pentru investigații și acordarea îngrijirilor de specialitate.

Sursa foto: Gruparea Mobilă de Jandarmi „Matei Basarab” Ploiești