Astăzi este programată, la Tribunalul Prahova, a doua înfățișare în legătură cu redeschiderea urmăririi penale față de doi foști angajați ai ISU Prahova anchetați de DNA într-un dosar mai vechi, pentru că ar fi permis funcţionarea fără aviz de securitate la incendiu a complexului turistic Ferma Dacilor de la Tohani.
La prima înfățișare, termenul a fost amânat pentru 18 ianuarie, la cererea unuia dintre avocați.
Dosarul se referă la redeschiderea anchetei în care fostul şef al ISU Prahova Elisei Tiberiu Dumitru, în prezent pensionat, şi o fostă angajată a Inspecţiei de Prevenire, Cristina Chelba, care a rămas în sistemul de urgență, dar nu mai lucrează în ISU Prahova, sunt bănuiți că ar fi favorizat funcţionarea fără avize a complexului turistic „Ferma Dacilor”.
Un dosar DNA privind controlul din 2019 la Ferma Dacilor ar putea fi redeschis. La o lună după constatarea neregulilor, ISU Prahova a organizat, acolo, o masă de protocol
Elisei Tiberiu Dumitru a condus ISU Prahova şi s-a pensionat în anul 2021, şeful DSU, Raed Arafat, dezvăluind public, după incendiul de la Ferma Dacilor, că pensionarea acestuia şi a unui alt fost şef din cadrul ISU Prahova nu s-a făcut ”cu voia lor”.
„În data de 10.07.2019, cpt. C. C., împreună cu colonelul (r) E.T. D. au desfăşurat controlul, fiind identificate 6 nereguli, consemnate în nota de control nr. 4468421/12.07.2019, toate sancţionate cu avertismente. Obiectivul nu a putut face dovada deţinerii unei autorizaţii de securitate la incendiu - 1200 mp, în condiţiile în care amendă prevăzută era de 5001-10000 lei, conform art.45, pct IV, lit.d, Legea 307/2006. Ulterior la data de 07.08.2019 la FERMA DACILOR a fost organizată o masă de protocol oferita de conducerea ISUJ Prahova membrilor comisiilor de evaluare şi însoţitorilor de loturi la etapa naţională a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntar şi private pentru situaţii de urgenţă”, se arăta în dosarul DNA clasat în primăvara anului trecut și care acum ar putea fi redeschis.
Între timp, în actuala anchetă vizând „Ferma Dacilor”, demarată în urma incendiului soldat cu decesul a opt persoane, procurorii au decis, miercuri, reținerea unei funcționare de la Primăria Gura Vadului și plasarea sub control judiciar a două persoane, actualul și fostul primar al comunei.
Actualul și fostul primar din Gura Vadului, cercetați sub control judiciar în dosarul vizând incendiul din 26 decembrie. O funcționară a fost reținută