"Metoda accidentul" rămâne una dintre preferatele escrocilor! O bătrână din Ploieşti a fost la un pas să fie lăsată fără bani, după ce un individ i-a ciocănit la uşă, spunându-i că nepoata ei a fost rănită şi are nevoie urgentă de ajutor. Din fericire, vecinii au fost vigilenţi şi au intervenit, făcându-l să plece, însă escrocul şi-a mai încercat norocul şi prin telefon.
Ca principiu de bază, metoda accidentul se bazează pe alegerea unor victime care par naive şi pe inducerea ideii că o persoană apropiată a fost implicată într-un accident şi are nevoie urgentă de ajutor. Adesea, ca să dea credibilitate poveştii, cei care apelează se dau, după caz, drept doctori, poliţişti sau avocaţi. Fiind vorba de o persoană dragă şi de o situaţie critică, mulţi oameni tind să sară în ajutor şi să dea sume mari de bani, fără să stea măcar o clipă pe gânduri sau să încerce să contecteze aşa-zişii răniţi. Cazurile prezentate de-a lungul anilor de Poliţie arată că, întotodeauna, escrocii studiază bine victimele, având cunoştinţe despre cum se numesc sau unde locuiesc persoanele apropiate, tocmai pentru a construi o poveste cât mai credibilă.
Deşi această metodă de înşelăciune există de ani buni, încă mai dă roade. O bătrână din vestul Ploieştiului a fost la un pas să cadă în plasă, sâmbătă seară, şi să-i dea câteva mii de lei unui străin care s-a prezentat la uşa ei, spunându-i că nepoata a fost implicată într-un accident, însă norocul a făcut ca vecinii să audă discuţia şi să intervină.
Tentativă de înşelăciune prin metoda accidentul, în Ploieşti
O cititoare "Telegrama" ne-a relatat cazul. "Vreau sa va relatez o întâmplare pe care a trait-o bunica mea aseară, în speranța că veți informa cât mai mulți oameni în vârstă pt a se putea feri de astfel de situații. Aseară în jurul ore 18 un individ de aproximativ 20 ani a ciocănit la ușa bunicii spunandu-i ca eu și soțul suntem în spital și cerandu-i 5.000 de lei. Norocul a fost ca vecinii erau acasă și au auzit și au ieșit la timp, pentru ca ea în vârstă de 83 de ani şi se pregătea sa ii dea individului toți banii pe care ii avea în casa", ne-a povestit femeia.
Aceasta a povestit că, după incidentul de la uşă, bunica a mai fost contactată şi prin telefon, tot cu acelaşi scenariu. "Vecinii aveau numărul meu și m-au sunat, în 10 minute am fost acolo. Când am ajuns a sunat telefonul fix și era un individ care plângea de mama focului ca eu sunt rănită și soțul.... cu siguranță a crezut în prima fază că vorbeşte cu bunica. După ce am ridicat vocea la el a închis și în 20 de secunde a mai sunat fixul încă o data, de data aceasta era un ins care nu plângea dar care mă apostrofa pe mine de ce îl sun și cu o doamnă lângă care mă întreba de ce îi sun sotul. Cam acesta este modul în care lucrează neisprăviţii ăştia. Am sunat la Poliţie și luni o să depun și plângere", ne-a mai povestit cititoarea, în speranţa că relatarea ei poate învăţa cât mai mulţi oameni să nu cadă în plasa escrocilor în astfel de situaţii.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!