FOTO 📸 Accident cu două mașini implicate, pe str. Sondelor din Ploiești. În autoturisme se aflau și doi copii

Patru persoane, inclusiv doi minori, au fost implicate în accident. Evenimentul s-a produs pe str. Sondelor, în zona intrării pe stadionul Astra.

„Au fost alertați pompierii Detașamentului 1  Ploiești, care s-au deplasat la locul solicitării cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare si un echipaj SMURD. 

La locul evenimentului au identificat doua autoturisme, precum și pe cei 4 ocupanți ai acestora, printre care se numărau și 2 minori. Din fericire, accidentul nu a fost soldat cu victime. Pompierii au asigurat masurile PSI, fiind înregistrate scurgeri de carburant pe carosabil”, au precizat reprezentanții ISU Prahova. 

Polițiștii au demarat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului.