Grozăviile dezvăluite în instanță în cazul ploieșteanului arestat pentru fapte contra propriilor copii. Și-ar fi violat fiica în vârstă de numai 9 ani

arestat preventiv viol
Foto cu caracter ilustrativ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ploieșteanul de 35 de ani arestat preventiv marți, pentru infracțiuni sexuale și acte de violență, ar fi comis faptele împotriva propriilor copii. Fiica de 9 ani ar fi fost violată și abuzată sexual, iar sora și fratele ei ar fi avut parte, de asemenea, de un tratament cumplit. Cu toate acestea, individul nu a ezitat să ceară să fie plasat în arest la domiciliu sau chiar sub control judiciar, așa că a contestat imediat decizia Judecătoriei Ploiești, prin care magistrații au hotărât să-l trimită după gratii, departe de familia pe care este acuzat că a traumatizat-o cu fapte cumplite.

Judecătoria Ploiești a decis, marți, să respingă solicitarea bărbatului, care voia să fie plasat în arest la domiciliu, deși victime i-ar fi fost propriii copii.

„În baza art. 223 alin. (2) şi art. 202, raportat la art. 226 din Codul de procedură penală, admite propunerea de arestare preventivă. Dispune arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, din 13.02.2024, până în 13.03.2024, inclusiv, faţă de inculpatul I. A. zis BOGDAN, cercetat pentru săvârşirea unei infracțiuni de agresiune sexuală în formă continuată, (...) (2 acte materiale comise în vara anului 2023 împotriva persoanei vătămate I. T. Ș.), unei infractiuni de viol (...) (persoană vătămată I. T.Ș.) şi trei infracțiuni de rele tratamente aplicate minorului (...) (persoane vătămate I. T. Ș., I. E. și I. P. A.).

(...) dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului I. A. zis BOGDAN.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea inculpatului I. A. zis BOGDAN de luare a unei măsuri preventive mai uşoare, respectiv măsura preventivă a arestului la domiciliu, măsura preventivă a controlului judiciar” se arată în hotărârea care nu este definitivă și putea fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

Individul nu a așteptat atât de mult și a depus încă de ieri după-amiază contestație împotriva hotărârii Judecătoriei Ploiești.

Surse judiciare au dezvăluit că bărbatul este tatăl a trei copii, un băiețel de 10 ani și două fetițe, de 7, respectiv 9 ani.

 

 

 

Image