Hoț prins, la Ploiești, de un polițist aflat în timpul liber

Dispeceratul Secţiei nr. 2 Ploieşti a fost sesizat telefonic, joi seară, de o angajată a unei farmacii din municipiu, cu privire la faptul că o persoană necunoscută, profitând de neatenţia personalului, ar fi sustras un cărucior ajutător pentru persoane cu deficienţe locomotorii, expus la vânzare. La faţa locului a fost direcţionată o patrulă de siguranţă publică pentru efectuarea de verificări.

Între timp, însă, dispeceratul secției a fost contactat de un polițist din cadrul Postului comunal Lapoș, care a solicitat sprijin întrucât a prins persoana bănuită de comiterea furtului, la intersecţia străzii Poet Andrei Mureşanu cu Piaţa Mihai Viteazul.

"Polițistul, aflat în timpul liber, fusese la farmacia în cauză pentru a cumpăra medicamente și a auzit discuţia personalului cu privire la furtul căruciorului şi la semnalmentele autorului. În drumul către casă, a observat pe B-dul Republicii un bărbat cu semnalmente asemănătoare celor descrise de personalul farmaciei, care transporta în spate un cărucior, a oprit autoturismul personal și a imobilizat bănuitul. Acesta – un ploieștean de 37 de ani – a fost condus la sediul secției", a anunțat IJP Prahova.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

 

Image
Image
Image