Doar în ultimele 24 de ore, pompierii ialomițeni au intervenit pentru localizarea și lichidarea a șapte incendii de vegetația uscată și miriște de grâu, fiind afectate aproximativ 110 hectare de teren. Cauzele probabile de producere a acestora au fost stabilite ca fiind focul deschis în spații deschise, fumatul în locuri nepermise și folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
În fiecare an pompierii ialomițeni se confruntă cu un număr considerabil de incendii de vegetație uscată și miriște, majoritatea dintre acestea fiind generate de cetățenii care nu conștientizează pericolul la care se expun pe ei înșiși, dar și pe semeni lor.
Riscul de a produce pagube materiale însemnate sau victime omenești este foarte ridicat, deoarece multe dintre incendii s-au manifestat în apropierea locuințelor, drumurilor sau a fondurilor forestiere și se extind cu repeziciune.
Multe dintre efectele unor situații de urgență pot fi limitate sau chiar eliminate, dacă se acționează la timp și cetățenii știu cum să intervină corect. Informați-vă dinainte asupra pericolelor cu care vă puteți confrunta și însușiți-vă măsurile și regulile de prevenire a eventualelor situații de urgență.
Pentru preîntâmpinarea unor situații care pot duce la izbucnirea incendiilor de vegetație aveți în vedere următoarele măsuri:
- Nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt;
- Supravegheați permanent copiii pentru a preveni jocul acestora cu focul;
- Strângeți și depuneți toate resturile numai în locuri special amenajate;
- Nu aruncați la întâmplare resturi de țigări și chibrituri aprinse;
- Nu utilizați foc deschis în zonele afectate de uscăciune avansată;
- Asigurați protejarea față de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor și altor tipuri de ambalaje care conțin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin depozitare la umbră;
- Informați-vă și respectați măsurile stabilite de autorități;
- Anunțați în cel mai scurt timp orice început de incendiu pe care îl observați, la numărul unic pentru apeluri de urgență – 112;
“Facem apel către cetățenii care dețin terenuri agricole să manifeste responsabilitate în ceea ce privește prevenirea unor astfel de incidente, deoarece acestea pot produce adevărate dezastre.
De asemenea, vă aducem la cunoștință faptul că, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94 alineatul (1), litera n din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice”, au transmis reprezentanții ISU Ialomița.
Update. Incendiu într-o garsonieră din Florești. Aproximativ 60 de persoane evacuate din blocul afectat
Foto: ISU IALOMIȚA


