Impact între un TIR și o autoutilitară, pe DN 1, la Bănești

Accident pe sensul spre Ploiești al DN 1, în dreptul localității prahovene Bănești, a anunțat ISU Prahova. În evenimentul produs în jurul orei 8.00 au fost implicate un autotren și o autoutilitară, cu doi ocupanți.

ISU a anunțat că niciuna dintre persoanele aflate în vehicule nu a fost rănită.

Potrivit IJP Prahova, în zonă nu sunt probleme de trafic. Circulația a fost ușor îngreunată imediat după accident, din cauza sticlelor de bere căzute din TIR, care s-au spart pe carosabil.

Din primele verificări, o autoutilitară care circula către Ploiești, pe prima bandă, ar fi oprit să acorde prioritate unui pieton, iar șoferul tir-ului care circula în spatele său, pentru a evita coliziunea, în condițiile în care și carosabilul era umed, a încercat să ocolească vehiculul, trecând pe banda doi. În acel moment, autotrenul a acroșat ușor autoutilitara, iar din semiremorcă au căzut mai multe sticle de bere.

Foto cu caracter ilustrativ

 

Image
Image
Image
Image