Mobilizare de forțe la Boldești-Scăeni, vineri după-amiază, unde un incendiu a cuprins cel puțin trei locuințe. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de pompieri, de la Ploiești, Văleni, Lipănești, Câmpina, Băicoi, Plopeni și Mizil.
Incendiul ar afecta trei sau patru locuințe de pe Calea Unirii, din datele existente la acest moment. Focul s-a extins pe o suprafață de aproximativ 800 mp.
Inițial, la locul evenimentului au fost trimise o autospecială de stingere de la punctul de lucru Lipănești, una de la detașamentul Vălenii de Munte și două de la Detașamentul 1 Ploiești.
Ulterior, forțele au fost suplimentate cu autospeciale de stingere de la Detașamentul Câmpina, Garda Băicoi, punctul de lucru Plopeni și o cisternă de la Detașamentul Mizil.
Din informațiile de până acum, nu ar exista victime.
VIDEO 🎦 Incendiu la o casă din Băicoi, pornit de la un scurtcircuit
UPDATE. Incendiul afectează mai multe corpuri aflate în aceeași curte, imobile lipite unul de celălalt. Sunt afectate trei locuințe, dar li anexe în care erau adăpostite animale. Au fost evacuate animale, porci și pasari, dar nu există victime.
ISU Prahova acționează cu opt autospeciale de stingere, trei autospeciale de primă intervenție și comandă, un echipaj SMURD și, în sprijin, intervine și un echipaj SAJ Prahova.
În jurul orei 16.20 incendiul a fost localizat și se acționează pentru lichidare.
UPDATE. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 17.25. Actiunea pompierilor continuă, pentru înlăturarea efectelor negative.