Al doilea incendiu de locuință la Brebu, de la începutul anului. Focul ar fi izbucnit de la o lumânare

incendiu Brebu

Un al doilea incendiu izbucnit la Brebu, de la începutul anului, a fost stins noaptea trecută de pompierii prahoveni.

Echipajele de salvatori au acționat, în ultimele 72 de ore, pentru localizarea și lichidarea a cinci incendii.
Cel mai puternic s-a produs în această noapte, în jurul orei 03:30 pe raza comunei Brebu, satul Brebu Mănăstirei.
La locul intervenției au acționat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor SMURD.
Incendiul s-a manifestat prin ardere generalizată la o locuință, pe o suprafață totală de aproximativ 200 mp.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
La finalul intervenției, pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, de la o lumânare lăsată nesupravegheată.

Potrivit reprezentanților ISU Prahova, în intervalul amintit, pompierii militari prahoveni au participat și în alte șase intervenții în sprijinul comunităților, care au vizat deblocarea ușilor de acces în locuințe, pentru a facilita accesul echipajelor medicale la persoane cu probleme de sănătate, asistența unor persoane nedeplasabile, precum și degajarea unui copac căzut pe carosabil (pe raza orașului Comarnic).

Conform sursei citate, 119 persoane au avut nevoie de asistență medicală de urgență din partea paramedicilor SMURD.

Pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor la cinci accidente rutiere. În cazul acestor evenimente nu s-au înregistrat victime omenești și nici persoane încarcerate. Persoanele rănite au primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajelor SMURD și SAJ alocate fiecărui caz și, dacă s-a impus acest lucru, au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

 Sursă foto ilustrativ radioromania.ro