Incendiu în localitatea Vâlcănești. Focul a cuprins o locuință și anexele gospodăriei - GALERIE FOTO

Incendiu
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Pompierii Detașamentului Câmpina au intervenit joi după amiază pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care a cuprins mai multe anexe gospodărești și o locuință în localitatea Vâlcănești. Pompierilor care au acționat la fața locului li s-a alăturat plt. maj. Popa Constantin aflat în timpul liber.

Potrivit ISU Prahova, la locul indicat ai fost mobilizate 4 autospeciale de stingere, o autocisternă și un echipaj SMURD.
Primele echipaje sosite la fața locului au transmis faptul că incendiul se manifestă pe o suprafață de cca. 400 mp la nivelul anexelor și cca. 130 mp la nivelul locuinței. Salvatorii au acționat și pentru a împiedica propagarea focului la proprietățile vecine.

În urma primei recunoașteri efectuate și a informațiilor primite de la persoanele prezente la fața locului, nu există persoane surprinse de incendiu.

În jurul orei 15,34 reprezentanții ISU Prahova au anunțat faptul că incendiul a fost lichidat. Suprafața totală afectată este de cca. 450 mp.

“Colegul care dispersează apă de la sol este plt.maj. Popa Constantin, venit în ajutor din timpul liber.
Este colegul despre care povesteam în luna aprilie ca a salvat un tânăr în timpul unui meci de fotbal între localitățile Vâlcănești și Provița de Sus. Constantin este definiția unui pompier dedicat și dorim să îi arătăm aprecierea noastră! ”, este mesajul special  transmis de ISU Prahova.

 

 

 

ISU PRAHOVA

Image