Incendiul de luni, de la Lipănești, ar ascunde o crimă. O persoană a fost condusă la audieri

Un eveniment despre care s-a crezut că ar fi doar un incendiu cu urmări tragice, soldându-se cu decesul unei persoane, s-a transformat într-un caz mult mai complicat după ce medicii legiști ar fi constatat că victima găsită de pompieri ar fi fost lovită, de fapt, de mai multe ori, cu cuțitul. Polițiștii au fost sesizați în acest caz care, mai deaprte, a ajuns și în atenția Parchetului.

Joi dimineață, IJP Prahova a anunțat că "în urma cercetărilor în cauză privind decesul unei femei din Lipăneşti, a fost depistată o persoană bănuită de comiterea faptei, care a fost condusă la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, instituţie care instrumentează dosarul."

Cazul este ciudat deoarece, din datele prezentate de autorități la momentul declanșării incendiului, luni, în jurul orei 3.50, la o locuință din comuna prahoveană Lipănești, cauza probabilă identificată de pompieri a fost coș de fum neprotejat termic față de materiale combustibile.

Citiți și:  Incendiu violent, luni dimineață, la Lipănești. O femeie a fost găsită decedată

Foto cu caracter ilustrativ

Image
Image
Image