UPDATE. ISU Prahova. Focul a cuprins două case și o anexă gospodărească situate în satul Starchiojd

ISU Prahova

Pompierii prahoveni intervin la stingerea unui incendiu care a cuprins două case în Starchiojd.

Potrivit ISU Prahova, la fața locului au fost mobilizate patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

Pompierii sosiți la locul indicat au constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă la nivelul a două locuințe și o anexă gospodărească, pe o suprafață de cca. 450 mp. În acest moment, incendiul nu este localizat, iar pompierii depun eforturi considerabile pentru a menține incendiul în limitele găsite.

UPDATE:
În jurul orei 14.40  ISU Prahova a anunțat faptul că incendiul a fost lichidat. 
Au fost afectate trei case particulare și mai multe anexe gospodărești pe o suprafață totală de cca. 500 mp. Două persoane cu atac de panică și HTA (hipertensiune arterială) au fost asistate medical de către echipaje SMURD și SAJ, însă au refuzat transportul la spital.

 

Foto ilustrativ.

ISU PRAHOVA