Mașină de Poliție implicată într-un accident rutier, la Ploiești. O femeie și un copil au fost răniți

Un echipaj de Poliție din Ploiești a fost implicat, miercuri după-amiază, într-un accident rutier, în timp ce se deplasa la o intervenție. Evenimentul s-a produs în jurul orei 16.20, la intersecție străzilor Transilvaniei și Dâmbului.

IJP Prahova a anunțat incidentul, menționând că autospeciala, aparținând Secției nr. 1, avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune. Șoferul acesteia ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un autoturism care se afla staționat. În mașina lovită se aflau trei persoane, soț, soție și copil, femeia și minorul fiind răniţi ușor în urma impactului și transportați la spital. Potrivit reprezentanților Ambulanței Prahova, mama are 34 de ani și a ajuns la Județean cu traumatism de coloană cervicală și traumatism la genunchiul drept.

Poliția a mai anunțat că imediat au fost demarate verificări pentru stabilirea cu exactitate a modului în care s-a produs acest eveniment. Șoferul autospecialei de Poliție a fost testat pe loc, etilotestul arătând că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Foto cu caracter ilustrativ

 

Image
Image
Image
Image