Minor urcat la volan de un amic cu permisul suspendat. Amândoi au acum dosar penal

Minor urcat la volan de un amic cu permisul suspendat. Amândoi au acum dosar penal
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Doi tineri din Prahova, unul dintre ei încă minor, sunt cercetați penal pentru o ispravă de acum două nopți.

“În noaptea de 25/26 ianuarie a.c., în jurul orei 03:30, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza comunei Cerașu, pe DJ 230, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Drajna au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 17 ani din comuna Izvoarele.

Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că minorul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 

În autoturism, ca pasager, se mai afla un tânăr în vârstă de 21 de ani din comuna Teişani, despre care s-a constatat faptul că anterior încredințării autoturismul minorului, acesta a fost condus de el. În urma verificării stării permisului tânărului de 21 de ani, a rezultat faptul că acesta figurează cu permisul de conducere suspendat”, au detaliat, în cursul zilei de azi, reprezentanții IJP Prahova.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, alin.1, alin.2 ( exercitarea dreptului de a conduce a fost suspendată), alin.3 ( încredințarea unui vehicul unei persoane care nu deține permis de conducere).

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Foto cu caracter ilustrativ

 

Image