Minori reținuți, la Ploiești, pentru tâlhărie calificată. Aceștia ar fi atacat doi elevi, în zona Liceului „Victor Slăvescu”

tâlhărie liceu ploiesti
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un nou incident grav în care au fost implicați minori este anchetat de polițiștii ploieșteni. De această dată, este vorba despre o tâlhărie comisă în zona unei unități de învățământ. De altfel, directorul școlii a fost cel care a și alertat autoritățile. 

„La data de 31 ianuarie a.c. polițiștii au fost sesizați de către directorul unei unități de învățământ din municipiul Ploiești despre faptul că, după terminarea orelor de curs, doi elevi ar fi fost deposedați, prin acte de violență, de o sumă de bani.

În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat persoanele bănuite de comiterea faptelor ca fiind doi minori, de 16 și respectiv 17 ani, din județul Prahova”, a informat IJP Prahova.

Potrivit unor surse, incidentul ar fi avut loc miercuri seară, în zona Liceului Tehnologic Administrativ și de Servicii ”Victor Slăvescu” Ploiești.

În cursul zilei de joi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 4 Ploiești i-au reținut pe cei doi tineri bănuiți de comiterea tâlhăriei, urmând ca aceștia să fie prezentați unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. 

Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată.

 

 

Image