O șoferiță de 30 de ani, din Urlați, a dat de necaz încercând să scape de amendă

Un echipaj al Poliției Locale Ploiești a luat la întrebări, marți după-amiază, o șoferiță care nu a respectat semnificația indicatorului rutier "Acces interzis" și care oprise neregulamentar. SUb pretextul că nu are asupra ei permisul de conducere, femeia, de 30 de ani, din Urlați, ar fi încercat să-i păcălească pe polițiștii locali.

"În timpul exercitării atribuțiilor în domeniul circulației pe drumurile publice, un echipaj de polițiști locali a sesizat în cursul zilei de marți, 25 iunie 2019, în jurul orei 17.00, cum șoferul unui autovehicul marca Mecedes nu a respectat semnificația indicatorului rutier «Acces interzis», oprind neregulamentar pe strada Ștefan Greceanu. Polițiștii locali au procedat la legitimarea conducătoarei auto, care a relatat faptul că nu are asupra ei permisul de conducere, comunicând verbal datele de identificare. În urma verificării autorizației provizorii de circulație s-a constatat că aceasta era expirată. Astfel, la fața locului a fost solicitată prezența lucrătorilor Biroului Rutier al Poliției Municipale, moment în care șoferița a declarat că datele de identificare furnizate inițial aparțineau surorii sale", au informat reprezentanții Poliției Locale Ploiești.

Potrivit sursei citate, numita U.G., cu domiciliul în orașul Urlați a fost sancționată contravențional de polițiștii locali pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, fiind preluată apoi de agenții Poliției Municipale pentru continuarea cercetărilor.

 

Image
Image
Image
Image