Polițiștii din Breaza au fost alertați, azi-noapte, de părinții unei fete de 13 ani, din oraș. Aceștia au dat-o dispărută fiindcă fata, care plecase de la domiciliu în cursul serii, nu s-a mai întors acasă.
************************************
UPDATE
************************************
“La data de 24 aprilie a.c., în jurul orei 01.50, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Breaza au fost sesizați de către un bărbat din oraș, despre faptul că fiica sa, Scumpu Marilena Ana Maria, în vârstă de 13 ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliu în cursul serii și nu a mai revenit”, a anunțat IJP Prahova.
Semnalmente Marilena Ana Maria Scumpu
Minora are aproximativ 1,60 metri înălțime, 60 de kg, ten măsliniu, păr lung, brunet, față ovală, ochi căprui, constituție astenică. Fata nu prezintă semne particulare.
La momentul plecării, adolescenta purta un tricou gri, pantaloni sport negri, fiind încălțată cu papuci de casă alb cu roz.
Persoanele care pot oferi informații cu privire la minora în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto: IJP Prahova