Polițiștii prahoveni au deschis dosar penal pentru o femeie de 32 de ani, din Iordăcheanu, implicată într-un accident banal produs ieri după-amiază, pe o stradă din comună. Șoferița a dat de bucluc după ce oamenii legii au remarcat că se comporta neobișnuit și au decis să o testeze pentru consum de droguri.
Joi, țn jurul orei 16.00, "polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Apostolache au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că ar fi fost implicat într-un accident cu pagube materiale.
Din primele date de la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe o stradă din comuna Iordăcheanu, la un moment dat a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie în vârstă de 32 de ani din comună.
Întrucât conducătoarea auto prezenta un comportament suspect a fost testată cu aparatul DrugTest care a indicat pozitiv la substanța canabis", au anunțat reprezentanții IJP Prahova.
Femeia a fost al doilea șofer depistat în trafic, ieri, în Prahova. Un alt caz este anchetat de polițiștii din Câmpina care tot joi, în jurul orei 10.00, au oprit pe DN1 o mașină condusă de un bărbat de 47 de ani, din Comarnic. În cazul acestuia, rezultatul indicat de DrugTest a fost pozitiv la amphetamine.
Cei doi conducători auto au fost duși la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, iar în cauzele amintite au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto cu caracter ilustrativ