Două autoturisme au fost implicate, marți seară, într-un accident produs la Gherghița, la intersecția dintre DJ100B, spre Gherghița, și DJ147, spre Malamuc.
La locul evenimentului au intervenit pompierii Punctului de Lucru Balta Doamnei, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.
Potrivit ISU Prahova, au intrat în coliziune două autoturisme, cu patru ocupanți. Toți au fost găsiți în stare de conștiență, asistați la fața locului.
VIDEO 🎦 Accident cu două victime, pe DN1, la Comarnic
„Un bărbat în vârstă de 36 ani, cu traumatism cranio-cerebral și traumatism la nivelul coloanei cervicale, a fost transportat la UPU Ploiești de către echipajul SMURD pentru investigații și îngrijiri suplimentare”, au menționat reprezentanții ISU Prahova.