Trei bărbați au fost reținuți și sunt cercetați de polițiștii prahoveni de la Investigații Criminale care-i bănuiesc de faptul că, acum mai bine de două luni, ar fi furat o cutie cu bani și bijuterii, dintr-o mașină parcată pe o stradă din Ploiești. Prejudiciul este de peste 100.000 de euro. Nouă percheziții au fost organizate ieri, în acest dosar.
Descinderile au avut loc în municipiul București și în județele Arad, Argeș și Ilfov, a anunțat IJP Prahova, menționând că polițiștii de la Investigații Criminale au demarat ancheta după ce, pe 4 octombrie, au fost sesizați de un bărbat de 44 de ani, din orașul Boldești-Scăeni, despre faptul că i-ar fi fost sustrase din autoturismul personal, care era parcat în Ploiești, o cutie în care s-ar fi aflat mai multe bijuterii, în valoare de 98.000 de euro și sumele de 5.000 de euro, 1.000 de dolari și 7.000 de lei.
Furt cu prejudiciu de 55.000 de euro, lângă Ploiești. Fapta ar fi fost comisă acum trei luni
"În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate polițiștii au identificate persoanele bănuite de comiterea faptei ca fiind trei bărbați din municipiul București și municipiul Arad.
De asemenea, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor mai multe bijuterii și sume de bani.
Astfel, în urma probatoriului administrat față de bărbații în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive", a precizat sursa citată.
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, cu suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Arad, Argeș, Ilfov.
Percheziții în România, după o plângere a casei de modă Gucci. Sunt vizați doi soți care ar fi furat produse originale pe care le-au vândut apoi online