Percheziții în Prahova, în dosare de tâlhărie și furt din societăți comerciale

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Ploiești efectuează, joi dimineață, șapte percheziții la persoane din localutate, bănuite de săvârșirea de infracțiuni de tâlhărie și furt calificat.

"Șase descinderi au loc la persoane bănuite că, în cursul lunii ianuarie, ar fi pătruns în curtea unei locuințe din Ploiești pentru a sustrage lemne de foc. Fiind surprinși de proprietar, care a pornit în urmărirea lor, aceștia l-au agresat fizic și i-au sustras un telefon mobil.  Cea de-a șaptea percheziție vizează o persoană care este bănuită că ar fi participat la săvârșirea a 4 furturi din societăți comerciale din Ploiești și comune limitrofe. Ceilalți participanți au făcut obiectul unor percheziții efectuate la data de 21 ianuarie a.c., acestea fiind cercetate, la acest moment, în stare de arest preventiv", a anunțat ISJ Prahova.

Șapte mandate de aducere vor fi puse în aplicare, persoanele depistate urmând să fie audiate la sediul poliției.

Activitățile se desfășoară cu suportul tehnic al Direcției de Operațiuni Speciale a Poliției Române și cu sprijinul jandarmilor.

Foto amator

Image
Image
Image
Image
Image