Percheziții într-un dosar de tâlhărie calificată. Ploieșteni cercetați după ce ar fi dat buzna în casă, peste câteva persoane

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au efectuat, joi, în Ploiești, trei percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de tâlhărie calificată, pentru a ridica probe și a pune în executare trei mandate de aducere.

"Din cercetări a rezultat faptul că, în noaptea de 3 spre 4 octombrie, persoanele bănuite ar fi pătruns într-un imobil situat pe raza localității Boldești-Scăeni, în interiorul căruia se aflau trei persoane, iar de la una dintre acestea ar fi sustras o sumă de bani. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la 14.000 de lei", a anunțat IJP Prahova.

Trei persoane au fost reținute pentru o perioadă de 24 de ore, iar vineri vor fi prezentate instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

La percheziții au participat și lucrători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Prahova, precum și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi “Matei Basarab” Ploiești, mai informează IJP Prahova.

Foto cu caracter ilustrativ

 

Image
Image
Image
Image