PESTĂ PORCINĂ PRAHOVA | Încă trei porci au fost găsiţi morţi, pe malul râului Ialomiţa. DSV Prahova aşteaptă analizele de laborator

Conducerea Direcţiei Sanitare Veterinare Prahova a anunţat vineri, în contextul apariţiei de noi focare de pestă porcină africană în sudul judeţului, că inspectorii au mai găsit trei porci morţi, pe malul râului Ialomiţa. Animalele erau moarte de ceva vreme, inspectorii DSV fiind nevoiţi să recolteze probe de os, trimise la Bucureşti pentru analize.

Directorul DSV Prahova, Mihai Terecoasă, a precizat că porcii au fost găsiţi, într-o avansată stare de descompunere, în timp ce inspectorii verificau zonele din jurul focarelor. "Ieri am mai găsit în zona respectivă trei porci morţi, pe cursul de apă. Erau într-o stare avansată de alterare. Am recoltat probe de os şi le-am trimis astăzi la laborator la Bucureşti. În această după-amiază o să primim şi noi kit-urile, am vorbit de dimineaţă", a declarat Mihai Terecoasă, făcând referire la primirea unor teste care permit aflarea rezultatelor în termen de şase ore, mult mai rapid decât în prezent, când trebuie să se aştepte câteva zile până la finalizarea analizelor la Bucureşti.

CITIŢI ŞI:

DSV Prahova aşteaptă 2.000 de truse pentru testări în cazul pestei porcine

PESTĂ PORCINĂ PRAHOVA | "Nu trecem încă la uciderea porcilor, focarele sunt izolate"

Anunţul vine în contextul în care, în total, în Prahova au fost confirmate şase focare de pestă porcină africană, dintre care unul singur la un mistreţ, găsit mort pe fondul de vânătoare Gherghiţa. Celelalte cazuri au fost înregistrate la porci domestici, patru dintre ele în comuna Poienarii Burchii, nu departe unul de celălalt, şi al cincile în Târgşoru Vechi.

Image
Image
Image
Image