Peste 200 de șoferi au rămas fără mașini, în ultimele zile, pentru că făceau transport ilegal de persoane. Mai mulți "pirați" au fost depistați și în Prahova

Poliția Română a prezentat, luni, un prim bilanț al acțiunii demarate la nivel național, săptămâna trecută, și care îi vizează pe șoferii care se ocupă cu trafic ilegal de persoane. Campania a început pe fondul scandalului declanșat în cazul revoltător de la Caracal. Bărbatul care le-ar fi ucis pe Alexandra și Luiza, Gheorghe Dincă, sar fi făcut pe taximetristul, obișnuind să ia la ocazie persoane din comunele învecinate, care nu aveau cu ce ajunge în oraș.

Așa ar fi ajuns și victimele să urce în mașina lui.

În numai patru zile de la intensificarea verificărilor pe această linie, polițiștii au depistat 244 de autovehicule ce efectuau, în mod ilegal, transport contra-cost de persoane, între 1 și 4 august fiind dispuse 201 imobilizări de autovehicule folosite de „pirați”.

"Polițiștii au controlat 21.291 de autovehicule și 13 societăți comerciale, fiind constatate 123 de infracțiuni (6 de natură economică, 80 la regimul circulaţiei rutiere și 37 alte feluri). De asemenea, au fost aplicate 4.032 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.155 la O.U.G. nr. 195/2002, 371 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, 106 la O.U.G nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto şi 2.400 de sancțiuni contravenționale la alte acte normative. Totodată, au fost efectuate 7.564 de testări cu etilotestul, fiind reținute 21 de permise de conducere şi retrase 223 de certificate de înmatriculare", potrivit cifrelor prezentate luni de IGPR.

În activități, alături de polițiști rutieri, de ordine publică, de investigarea criminalității economice și de la transporturi, au fost angrenați și specialiști ai Registrului Auto Român și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Citiți și: Ministrul de Interne anunță că scoate în stradă mai mulți polițiști și jandarmi

IJP Prahova a anunțat că, la nivelul județului Prahova, în cadrul acestei acțiuni, 300 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și au fost constatate 274 de contravenții. Dintre acestea, opt sancțiuni au fost aplicate conducătorilor auto care au fost depistați în timp ce efectuau, în mod ilegal, transport contra-cost.  Conducătorii au fost sancționați cu amendă contravențională în valoare de 1.000 de lei, fiindu-le reținut certificatul de înmatriculare și retrase plăcuțele cu numerele de înmatriculare în vederea suspendării dreptului de utilizare a vehiculului, pentru o perioadă de 6 luni.

La nivel naţional, acţiunile pentru combaterea ilegalităților din domeniu continuă.

Sursa foto: IJP Prahova

Image
Image
Image
Image
Image