Ploieștean reținut pentru comiterea mai multor tâlhării, în ultimele săptămâni, pe raza municipiului

Ploieștean reținut pentru comiterea mai multor tâlhării, în ultimele săptămâni, pe raza municipiului

Un ploieștean care a băgat spaima în locuitorii din cartierele aflate în zona de nord a municipiului a fost reținut, luni, de polițiștii de investigații criminale, fiind bănuit că, în ultima lună, ar fi autorul mai multor tâlhării, tentative de tâlhărie și furt. Faptele au fost comise pe parcursul acestei luni.

"Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au efectuat o percheziție la domiciliul unei persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni de tâlhărie, tentativă la tâlhărie și furt, fapte comise pe raza municipiului, în cursul acestei luni.

Un ploieștean în vârstă de 27 de ani a fost condus la sediul poliției pentru audieri.

În urma cercetărilor, față de acesta s-a dispus luarea măsurii reținerii pentru 24 de ore", a informat IJP Prahova.

Tânărul va fi prezentat astăzi instanței, cu propunere de arestare preventivă.

La percheziția derulată ieri au luat parte și polițiști din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale.

Foto cu caracter ilustrativ (sursa: alba24.ro)

 

Image
Image
Image