Ploieștence anchetate după ce ar fi contractat un credit folosind acte false

Două femei sunt cercetate după ce ar fi reușit să obțină un credit folosind acte false. Una dintre ele s-ar fi ocupat de falsificarea documentelor, iar cealaltă le-ar fi utilizat pentru obținerea împrumutului.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat cercetări în acest dosar penal pe care l-au înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești,  cu propunere de emitere a rechizitoriului şi sesizarea instanţei de judecată.

Cele două ploieștence sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, respectiv complicitate la înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. 

"În fapt, s-a reţinut că una dintre femei i-ar fi falsificat celeilalte o adeverință de venit, neconformă cu realitatea, emisă de către o societate comercială, în baza căreia, aceasta din urmă ar fi încheiat un contract de credit în valoare de 3.999 lei cu un card de credit ataşat și ar fi achiziţionat mai multe produse electronice şi electrocasnice de valoarea respectivă", au explicat reprezentanții IJP Prahova.

 

Image
Image
Image
Image
Image