Vineri 21 februarie a.c., în jurul orei 11,28, pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești au intervenit cu 4 autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială pentru descarcerare si un echipaj SMURD, la stingerea unui incendiu izbucnit pe str. Reconstrucției din Ploiești.
Potrivit ISU Prahova, incendiul se manifesta la nivelul mansardei, pe o suprafață de cca. 100 mp.
Primele echipaje sosite la fața locului, având informația ca în interior exista o persoană surprinsă de incendiu, au constituit echipă de căutare-salvare și au reușit să extragă persoana în cauză. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 85 ani, ușor intoxicat cu fum, însă conștient. Acesta a fost transportat la UPU Ploiești.
În continuare, pompierii acționează pentru lichidarea incendiului. Misiunea este în dinamică.

UPDATE: La ora 11.54 pompierii au anunțat faptul că incendiul a fost localizat și se intervine pentru lichidarea lui.
Foto: ISU Prahova


