PLOIEȘTI: Un bărbat a fost arestat preventiv pentru nerespectarea ordinului de protecție

PLOIEȘTI: Un bărbat a fost arestat preventiv pentru nerespectarea ordinului de protecție
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un bărbat față de care a fost emis, luna trecută, ordin de protecție, a ajuns după gratii, întrucât a ignorat restricțiile și a mers să discute cu fosta iubită.

 

Polițiștii Secției nr.2 de Poliție Ploiești au fost sesizați, acum două zile, de o femeie, că sâmbătă seară, în jurul orei 20.00, la ușa apartamentului său s-a prezentat fostul concubin, solicitându-i să-i vorbească. “În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, în luna august, față de bărbat a fost emis un ordin de protecție, prin care este obligat, pentru o perioadă de șase luni, de la data emiterii ordinului, la păstrarea unei distanțe minime de 100 de metri, față de concubina sa și față de locuința acesteia. Bărbatul în cauză a fost identificat și condus la sediul poliției, iar în baza probatoriului administrat a fost reținut pentru 24 de ore”, a anunțat, inițial, IJP Prahova.

Ulterior, față de individ a fost dispusă arestarea preventivă, pentru 30 de zile, pentru nerespectarea ordinului de protecție, au informat, astăzi, reprezentanții Poliției Prahova.

Foto cu caracter ilustrativ

 

 

Image