Ploiești. Femeie rănită într-un incediu provocat de un con parfumat

incendiu

Un incendiu a fost semnalat astăzi, în jurul orei 16:00, la un apartament situat în municipiul Ploiești, pe Aleea Crizantemelor. La fața locului au intervenit de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului 1 Ploiești.

Incendiul s-a manifestat într-un dormitor al locuinței, afectând obiecte de mobilier, materiale textile și un televizor. Potrivit reprezentanților ISU Prahova, pompierii care au ajuns la fața locului au reușit să împiedice propagarea focului la restul apartamentului. Incendiul a fost lichidat în scurt timp.

Proprietara locuinței, o femeie în vârstă de 55 de ani, a suferit arsuri de gradul I la nivelul membrelor inferioare. Aceasta a fost evaluată și asistată medical la fața locului de către echipajul SMURD, ulterior fiind transportată la spital pentru îngrijiri suplimentare.

Din fericire nu au fost înregistrate alte victime.

La finalul intervenției pompierii au stabilit că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la jarul provenit de la un dispozitiv de ardere - un bețișor tip con care emană fum parfumat așezat pe o masă din lemn.

Sursă foto ilustrativ, raintip.com