Ploiești. Două persoane au fost rănite într-un accident rutier produs la intersecția străzilor Democrației și Lupeni

Ploiești accident rutier

Polițiștii rutieri ploieșteni au fost sesizați marți, 14 octombrie, cu privire la producerea unui accident rutier la intersecția străzilor Democrației și Lupeni.

Aceștia s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat de 75 de ani ar fi condus un autoturism pe strada Lupeni și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani, pe strada Democrației.

În urma producerii accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 63 de ani și a unei femei de 61 de ani, pasageră într-unul dintre vehicule. Cele două victime au fost preluate de un echipaj al ambulanței și transportate la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Sursă foto grup whatsapp Info Trafic Prahova