Plt. maj. Daniel Crîșmaru a fost, sâmbătă seară, îngerul păzitor al băiețelului de 4 ani luat de viitură

Plt. maj. Daniel Crîșmaru, din cadrul Gărzii de Intervenție Băicoi, este omul datorită căruia doi părinți din Prahova îl au astăzi, lângă ei, pe băiețelul lor de numai patru anișori. Copilul a fost la un pas de moarte sâmbătă seară când căruța în care se afla, alături de mamă, tată și frățiorul său mai mic, în vârstă de doi ani, a fost luată de viitură, în timp ce familia încerca să traverseze râul Provița, undeva în apropiere de satul Dițești.

"Colegul nostru se afla în timpul liber, moment în care a văzut disperarea în ochii unei femei cu un copil în brațe, care striga după ajutor. Imediat, colegul nostru a oprit autoturismul în care se afla și s-a deplasat de urgență la femeie. Aceasta i-a povestit cele întâmplate, ulterior pompierul a anunțat evenimentul la 112 și fără să pregete s-a aruncat în apă pentru a găsi cei doi copilași care au fost luați de apele învolburate ale răului Provița. Acesta a înotat pe o distanță de aproximativ 1 km, în aval de locul în care au căzut cei doi copilași. În acest timp, un localnic asista salvatorul de pe margine și îl atenționa permanent asupra pericolelor la care se expune, cauzate de curenții foarte puternici care se formau în apa plină de nămol, aluviuni și stufăriș", relatează reprezentanții ISU Prahova.

"Într-o clipă a zărit chipul băiețelului, astupat de apă pana la gât. Acesta a rămas pe o insuliță formată în mijlocul apei, agățându-se de scoarța de la căruță și strigând disperat după ajutor. Ajuns la copilaș, salvatorul l-a luat în brațe și a stat alături de el pana la sosirea echipajelor de salvatori, care i-au adus la mal în condiții de siguranță. Atitudinea pompierului a avut un impact emoțional puternic asupra celui aflat în dificultate, însa a citit speranța în ochii celui pe care l-a salvat", mai povestesc colegii eroului de sâmbătă.

Plt. maj. Daniel Crîșmaru "a fost motivat de dorința de a-și ajuta semenii aflați la nevoie si este conștient că de cele mai multe ori secundele fac diferența între viață și moarte", dar salvatorul a fost dărâmat la vestea că al doilea copil luat de ape s-a stins din viață. "În ochii eroului am citit o emoție uriașă când a relatat tragedia, dar totodată era încercat de  tristețe și neputință pentru ca nu a reușit să îl salveze și pe frățiorul lui", mai povestesc colegii lui.

"Înainte de toate, eroul nostru este un om obișnuit. Portretul de familie dezvăluie soția si două fetițe, imagine de suflet regăsită în privirea semenilor aflați la nevoie. Pentru profesionalismul si modul exemplar în care a acționat, conducerea instituției l-a felicitat pentru spiritul civic de care a dat dovadă", au transmis reprezentanții ISU Prahova.

Citiți și:  Familie luată de viitură, în Prahova. Un băiețel de 4 ani a fost salvat de un pompier aflat în timpul liber // UPDATE - Al doilea copil a fost găsit decedat

Doar unul dintre copiii familiei, băiatul de șase ani, a scăpat nevătămat sâmbătă, potrivit informațiilor transmise de Ambulanța Prahova. Acesta a fost g[sit acasă de salvatori, fără nicio zgârietură.

Al doilea copil, băiețelul de 4 ani salvat de plt. maj. Daniel Crîșmaru, din cadrul ISU Prahova, a ajuns la spital cu traumatism cranio-cerebral minor.

Din păcate, pompierii mobilizați în număr mare la Filipeștii de Pădure, în urma incidentului cauzat de viitură, nu au reușit să-l salveze pe cel mai mic dintre copii, un băiețel de numai 2 ani. El a fost găsit la aproximativ două ore de la trecerea prăpădului, iar manevrele de resuscitare au rămas fără niciun rezultat.

Sursa foto: ISU Prahova

 

Image
Image
Image